joi, 28 aprilie 2011

Apple spune că ne-a spionat din greşeală şi va remedia problema

După scandalul stârnit în urma descoperirii unui adevărat sistem de spionaj, prin care posesorilor de dispozitive iPhone şi iPad 3G le este înregistrată fiecare mişcare fără ştirea lor şi fără a le fi cerut în mod explicit consimţământul, Apple încearcă acum să dreagă busuiocul aruncând vina în ograda programatorilor care au lucrat la sistemul de operare iOS 4, spunând că problemele se trag de la un bug software ce face ca dispozitivele vizate să stocheze mai multe informaţii decât ar trebui.


Altfel spus, faptul că dispozitivele Apple stochează în ordine cronologică toate locaţiile vizitate de utilizatori, împreună cu date referitoare la hotspot-urile Wi-Fi aflate în apropriere, este doar consecinţă a unor erori de programare şi nu o tentativă voită din partea companiei de încălcare a dreptului la intimitate al clienţilor săi.
Dintr-o eroare sau nu, răul a fost deja făcut iar informaţiile colectate timp de aproape un an şi stocate într-un fişier necriptat, copiat în mod automat pe orice PC cu care am sincronizat telefonul iPhone sau iPad-ul, sunt uşor accesibile pentru oricine doreşte să afle unde ne-am petrecut timpul într-o zi anume şi ce destinaţii obişnuim sa vizităm cel mai des.
Aceleaşi informaţii sunt trimise în mod automat şi către Apple.
Din explicaţiile date de Apple mai rezultă că informaţiile colectate nu sunt folosite pentru a urmări locaţiile unde se află utilizatorii, în schimb locaţiile hotspot-urilor Wi-Fi şi cele ale releelor de telefonie mobilă aflate în apropiere sunt folosite pentru îmbunătăţirea serviciilor contextuale, care iau în considerare locaţia aproximativă a utilizatorului pentru a oferi informaţii relevante şi mesaje publicitare personalizate. Conform Apple, spionarea utilizatorilor individuali nu este posibilă deoarece informaţiile sunt trimise în mod anonim către serverele companiei, folosind o conexiune securizată.
După ce a admis că sunt colectate mai multe informaţii decât ar trebui, Apple a anunţat că va remedia problema în scurt timp printr-un update software, dar până atunci înregistrarea acestor date nu poate fi oprită din cauza unui bug software.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu